Tratatul România–Ucraina și cerința privind
apostila
Conform normelor obișnuite ale Convenției de
la Haga, orice document oficial eliberat de un stat străin (inclusiv actele
notariale) trebuie legalizat pentru a putea fi utilizat în România – de obicei
prin apostilă. Cu toate acestea, România are un tratat bilateral (din 2002,
ratificat prin Legea nr. 3/2005) cu Ucraina privind asistența judiciară și
juridică în materie civilă. Articolul 13 din tratatul respectiv prevede în mod
explicit că documentele emise sau certificate de autoritățile unei țări (cu ștampila
și semnătura oficială) „sunt valabile pe teritoriul celeilalte părți fără nicio
legalizare suplimentară”. În practică, aceasta înseamnă că documentele publice
ucrainene (inclusiv actele notariale sau traducerile efectuate de un traducător
autorizat) sunt recunoscute în România fără a fi necesară o apostilă. După cum
se menționează într-un rezumat juridic, în temeiul acestui tratat dintre
România și Ucraina, „apostila nu este necesară” pentru documentele vizate
(sursă: inter-lexis.ro, accesat ultima dată la 4 mai 2025).
În special, textul tratatului se referă la
traducerile legalizate notarial: acesta menționează documentele „întocmite sau
certificate de instituțiile judiciare” (adică întocmite sau certificate de
autoritățile judiciare/notariale) și chiar „copiile și traducerile” legalizate
de instituțiile competente (sursă: uniuneanotarilor.ro, accesat ultima dată la
4 mai 2025). Cu alte cuvinte, un document (de exemplu, o împuternicire) și
traducerea sa certificată realizată în Ucraina ar trebui să aibă efect deplin în
România fără o legalizare suplimentară. Anexa oficială a Uniunii Notarilor
confirmă faptul că tratatul România–Ucraina (semnat în ianuarie 2002, în
vigoare din octombrie 2006) a avut ca scop specific eliminarea cerinței de
apostilare (sursă: uniuneanotarilor.ro, accesat ultima dată la 04 mai 2025).
Practica notarială din România și traducerile
În practică, notarii români vor solicita,
desigur, ca orice document străin să fie tradus în limba română de un
traducător autorizat înainte de a-l autentifica. (Engleza nu este o limbă
oficială a României, astfel încât un document prezentat în limba engleză
trebuie tradus în limba română. Sursă: europa.eu, accesat ultima dată la 4 mai
2025). Dar punctul cheie este că, în temeiul tratatului, cerința privind
apostila poate fi eliminată. Astfel, un document emis în Ucraina sau o
traducere în limba engleză legalizată în Ucraina poate fi acceptată în scopul
unui act public românesc (de exemplu, întocmirea unui act notarial românesc)
fără apostilă. Pe scurt: cu condiția ca documentul să fi fost legalizat sau
certificat de un funcționar ucrainean, autoritățile române îl tratează ca fiind
valabil „fără nicio altă certificare” (sursă: uniuneanotarilor.ro, accesat
ultima dată la 4 mai 2025).
Cercetările noastre nu au identificat în
România niciun decret special de război sau lege de urgență care să modifice
această regulă. Războiul din Ucraina nu a determinat adoptarea vreunei noi
ordonanțe române privind apostilele. Ministerele române sau Uniunea Notarilor
nu au emis nicio orientare suplimentară în afara tratatului existent. (Pentru
exhaustivitate, menționăm că anumite proceduri necesită în continuare apostile
– de exemplu, legea privind cetățenia prin cerere impune în prezent apostilarea
documentelor străine – dar aceasta este o excepție prevăzută de lege, nu o
măsură de război.) În concluzie, în absența unei noi legislații, notarii români
se bazează pe tratatul din 2002: se pare că documentele notariale ucrainene pot
fi utilizate în România fără apostilă, deși va fi necesară o traducere
legalizată în limba română în timp util.
Surse: Tratatul oficial de asistență juridică
între România și Ucraina (2002, ratificat prin Legea nr. 3/2005) și alte
materiale publicate pe uniuneanotarilor.ro; inter-lexis.ro; orientările
UE/Youreurope privind traducerea documentelor (sursă: europa.eu, accesat ultima
dată la 4 mai 2025).